Poveste din Atelierul de Panza

Home » Uncategorized » Poveste din Atelierul de Panza

Poveste din Atelierul de Panza

Postat pe

Autor: Georgiana Nica

Când am ajuns la ViitorPlus, doamna Bauer nu era acolo, deși eu întârziasem vreo 10 minute (defect profesional din încercarea de a fi în mai multe locuri odată). Am respirat ușurată că nu am dezamăgit-o pe cea pe care așteptam să o cunosc de două săptămâni și m-am instalat comod pe fotoliul din atelier. Abia atunci am observat că la primele ore munca era la ea acasă, printre râsetele doamnelor care plimbau sacoșele din mână în mână. Începusem să cred că interviul nu se va mai ține, când o doamnă cu părul scurt și ochii verzi a intrat salutându-și colegele. Zâmbet larg, mișcări sacadate, semn al diagnosticului avc ischemic, baston elegant: ajunsese!

În scurt timp, ne-am instalat în cămăruța ce dădea din atelier și am început să vorbim. Trebuie să recunosc, nu era conform așteptărilor mele: credeam că va fi acel tip de femeie pasionată de croitorie, nepoței și care are girjă de starea ei de sănătate, dar atât. Nu, doamna Bauer e mult mai mult!

În primul sfert de oră am aflat că de când a suferit accidentul în 2004, chiar dacă recuperarea a fost dificilă și s-a întins pe parcursul a aproape doi ani, ea nu a acceptat boala ca pe o condiție. Acesta este unul dintre motivele pentru care lucrează din 2009 la Atelierul de Pânză. Apoi, mai este că nu a vrut să renunțe la croitorie, meserie pe care o practica deja de 10 ani. Recunoaște acum că nu ar mai putea să lucreze într-un atelier normal și nici nu ar mai vrea. Cu afecțiune, îmi povestește că Viitor Plus i-a permis la început să facă mici treburi de acasă, până să poată ieși din domiciliu. Odată aici, a apreciat că toate fetele se comportă normal cu dumneai, deși uneori se simte mai protejată, dar doar pentru că sunt ca o familie, nu pentru că suferă de o dizabilitate.

De ce am spus mai devreme că doamna Bauer e mult mai mult? Imediat ce am întrebat-o care îi este rolul în crearea unei sacoșele, am observat cum spatele i s-a îndreptat demn, în timp ce a rostit: „ O pot face de la zero, dacă este nevoie!” Apoi a început să îmi spună cum sacoșelele lor sunt mai bune decât alte produse importate deoarece sunt din bumbac, au dublă cusătură pe margine, deci rezistă. Să îmi exemplifice, mi-o arată pe a ei și adaugă faptul că o are de doi ani. Apoi îmi spune că în ultima perioadă a învățat de pe internet cum să lucreze cu materiale fimo și tehnici de quilling. Bine, bine, dar o întreb: mai aveți timp?! Îmi spune că da, după ce își supraveghează nepoțeii, uneori poate face și alte activități. Alteori, boala nu îi permite și se simte epuizată din orice, dar acest lucru nu înseamnă că în următoarea zi nu o ia de la capăt.

Îmi dau seama atunci, cu ce luptător stau de vorbă. Îi spun asta și se emoționează… Nu a fost mereu așa, dar nu a avut de ales: trebuia să lucreze cumva, nu putea să devină povara nimănui. Îi place că Viitor Plus o susține, îi place și atmosfera. Rezonează cu cauza, mi-a menționat de trei ori, cu dârzenie, că trebuie să scăpăm de pungile din plastic, tot pentru noi.

Cel mai mult îi place că există și locuri în care societatea nu i-a dat cu piciorul la primul defect. Și mă întreabă dacă eu o să donez cei 2% pentru ONG-uri, dacă îmi dau seama cât e de important.

Da, doamna Bauer, îmi dau seama mai mult acum, că v-am cunoscut. Tocmai pentru o campanie de conștientizare mă și aflam acolo. Nu mă gândeam să fie a mea, dar în timp ce dumneavoastră ați rămas la lucru, eu am plecat către facultate cu poftă de luptă.