2 săptămâni de lucru alături de o echipă de specialiști de la 3M Impact

Home » alţi super-eroi ca mine » 2 săptămâni de lucru alături de o echipă de specialiști de la 3M Impact

2 săptămâni de lucru alături de o echipă de specialiști de la 3M Impact

Postat pe

În această primăvară, am avut plăcerea de a lucra timp de două săptămâni cu trei dintre managerii de la 3M în cadrul proiectului 3M Impact. Acest proiect realizat în parteneriat cu Pyxera Global oferă șansa unui număr limitat de persoane din companii mari să colaboreze cu o organizație locală non-profit, cu o întreprindere socială sau cu o agenție guvernamentală pentru a ajuta la soluționarea unor nevoi sociale sau de mediu.
Echipa 3M Impact cu care am colaborat a fost formată din trei specialişti (proveniți din filiale 3M din țări diferite). Proiectul s-a desfășurat în perioada 06-17 mai 2019, iar scopul final a fost de a livra o strategie în ceea ce privește îmbunătățirea demersurilor actuale de marketing și de vânzări din cadrul atelierului.

În primele zile le-am prezentat invitaților noștri domeniul de activitate, cu ce ne ocupăm noi zi de zi, le-am făcut o introducere și am răspuns curiozităților pentru a putea avea toate detaliile necesare conturării unei strategii care să răspundă nevoii noastre și anume: îmbunătățirea strategiei de vânzări și creșterea vizibilității în mediul online. De asemenea, pentru a înțelege cum lucrăm, i-am invitat pe cei trei musafiri ai noștri să stea timp de câteva zile cu noi în atelierul de croitorie, unde le-am prezentat diferite modele de sacoșe pe care le realizăm, le-am arătat modelele pe care le-am croit și pe care le aveam în stoc în showroom și le-am povestit puțin despre calitatea materialelor utilizate (bumbac 100% netratat, neînălbit și nevopsit) și despre reutilizarea materialelor textile pe care le primim de la companii importante din piață.

Ne-au plăcut foarte mult profesionalismul, seriozitatea de care au dat dovadă colaboratorii noștri, dar și deschiderea pe care au avut-o față de toți angajații din atelier. De asemenea, este important de menționat aici și proactivitatea care îi recomandă și dorința sinceră de a veni în ajutorul nostru.
Cele două săptămâni petrecute împreună au reprezentat o experiență frumoasă pentru ambele părți implicate. Deși timpul a fost scurt, putem spune că am aflat lucruri noi, am făcut schimb de experiență și de cunoștințe și împreună am găsit soluții valoroase pentru dezvoltarea Atelierului de Pânză în perioada ce urmează.

Cu siguranță vom repeta în viitor această experiență care nu numai că este interesantă, ci este și foarte constructivă pentru orice business deschis către a afla lucruri noi din piețele din străinătate!
În încheiere, dorim să le mulțumim celor de la 3M Impact pentru tot sprijinul acordat și sperăm să ne revedem curând!