Telefon: 0735.215.451
contact@atelieruldepanza.ro
 
  • E-Mail: contact@atelieruldepanza.ro
  • Telefon: 0735.215.451

Povestea Atelierului a ajuns cu ajutorul vostru la capitolul XI

Home » Blog Standard » Povestea Atelierului a ajuns cu ajutorul vostru la capitolul XI

Povestea Atelierului a ajuns cu ajutorul vostru la capitolul XI

Postat pe

Atelierul de Pânză împlinește luna aceasta 11 ani de activitate. Suntem bucuroși că am ajuns aici și vă mulțumim pentru susținerea acordată în tot acest timp!

echipă

În cei 11 ani de activitate am întâlnit atât oportunități cât și piedici, însă haideți să trecem în revistă pe scurt cum au arătat acești ani pentru noi. Proiectul a pornit în anul 2009 sub denumirea de „Sacoșa de pânză”, având 3 angajați, o misiune de mediu (oferirea unei alternative la pungile de plastic), o misiune socială (integrarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități) și o singură linie de producție (sacoșele de pânză). La început, sacoșele pe care le realizam conțineau grafică proprie (pe atunci nu aveam colaborări cu artiști). Spațiul în care ne desfășuram activitatea era foarte mic, însă acest lucru nu ne-a descurajat ci din contră ne-a ambiționat și am lucrat din greu pentru a crește și a convinge cât mai multe persoane și companii să aleagă produsele noastre prietenoase cu mediul.
Sacoșa Aitch - Atelierul de Pânză

Încet-încet, proiectul s-a dezvoltat, iar în anul 2011, „Sacoșa de pânză” s-a transformat în „Atelierul de Pânză”, iar întreprinderea socială a obținut în 2014 statutul de unitate protejată a asociației ViitorPlus. Echipa de lucru s-a mărit, iar pe lângă linia de sacoșe din țesătură bumbac 100% neînălbit, nevopsit și netratat, din 2015 am mai adăugat o linie de producție – linia Puzzletex (ce constă în realizarea unor noi produse din bucăți de materiale textile ce au rămas pe stoc la furnizori, concept cunoscut și sub denumirea de „economie circulară”).
Produse Puzzletex

Pe lângă noua linie de producție, am lucrat intens la dezvoltarea gamei de modele pentru sacoșele de pânză. Astfel, în toamna anului 2016 am organizat un concurs denumit RE-Creația (un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii), prin care am încurajat tinerii artiști să se înscrie cu un model de grafică. 126 de tineri creativi, cu idei minunate s-au înscris în concurs pentru a înfrumuseţa sacoşele de pânză și pentru a propune variante creative de transformare a deşeurilor textile în noi produse funcţionale. Modelele cele mai apropiate de cauza și de mesajul pe care îl transmitem au fost premiate, iar grafica a 10 dintre artiști se regăsește chiar și astăzi pe sacoșele noastre – descoperă toată colecția aici.

Lucrurile mergeau bine, Atelierul era pe o pantă ascendentă, iar multe companii alegeau să achiziționeze produse de la noi prin intermediul avantajului fiscal pe care îl aveau pentru a susține activitatea unităților protejate. Acest lucru s-a întâmplat până în anul 2017, când Legea privind beneficiile acordate unităților protejate s-a modificat, iar Atelierul nostru a avut de suferit de pe urma acestor modificări. 2017 a fost anul în care a trebuit practic să ne schimbăm tactica și să gândim o nouă strategie prin care să putem susține în continuare activitatea și misiunile pe care ni le-am propus. Din păcate în acest an am fost nevoiți să renunțăm la o parte din echipa noastră, iar aceasta credem că a fost cea mai grea încercare. Deși situația nu era deloc bună, nu ne-am dat bătuți și iată că în 2018 am devenit furnizorul exclusiv pentru serviciile de croitorie din IKEA, iar din 2019 am putut să ne extindem echipa de lucru, parteneriatele și gama de produse.
Parteneriat IKEA

În anul 2019 și începutul anului 2020 am fost prezenți la mai multe evenimente ca niciodată, am participat la diferite târguri și ateliere de pictură pe sacoșe, lucru ce ne-a bucurat. Și când treaba mergea ca pe roate, în martie 2020, în plină pandemie de Covid-19, a trebuit să ne schimbăm din nou strategia și să regândim tot procesul de producție. În primă fază, ne-am asigurat că avem adoptate toate măsurile impuse de specialiști pentru a ne putea continua activitatea, iar ulterior am căutat soluții prin care să putem ajuta spitalele și persoanele cele mai vulnerabile. La început am donat 1.000 de măști, iar cu ajutorul mai multor companii am ajuns să donăm în total un număr de 2.480 de măști. Întrucât nevoie exista în continuare (mulți oameni ne scriau că și-ar dori să poată comanda măști de la noi), am început să gândim în profunzime această linie de produse și astfel, după mai multe testări și analize, am realizat 2 modele de măști pe care le puteți regăsi chiar și astăzi în magazinul nostru, în mai multe variante de culori, modele și dimensiuni: https://www.atelieruldepanza.ro/categorie-produs/masti-reutilizabile/.
Modele măști reutilizabile
Chiar dacă măștile au reprezentat preocuparea noastră cea dintâi, nu am uitat nici de sacoșele din bumbac. Astfel, am continuat să extindem modelele de grafică și am încheiat 3 colaborări (de care suntem foarte bucuroși). Este vorba despre parteneriatele încheiate cu: Lenani, Stefans și Raluca Marin (sacoșele le regăsiți la categoria „Sacoșe cu imprimeuri artistice” din magazinul online).

sacoșă_S2_LenaniSacoșă S2 - Gerbera movCopacul urban

Cam așa arată pe scurt cei 11 ani de activitate pentru noi. Promitem să nu ne oprim aici și să continuăm să vă surprindem cu produsele noastre. Dacă vreți să aflați mai multe despre noi, nu uitați că ne puteți găsi pe următoarele platforme:
Website: https://www.atelieruldepanza.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/atelieruldepanza
Instagram: https://www.instagram.com/atelierul_de_panza/

Pentru orice informație cu care vă putem ajuta, ne puteți găsi pe Facebook/Instagram și la adresa contact@atelieruldepanza.ro.
Vă mulțumim pentru că ne sunteți alături și pentru schimbările pe care ne ajutați să le facem împreună! Nu uitați: alegând un produs de la noi, susțineți un mediu mai sănătos (întrucât produsele noastre sunt sustenabile), ajutați economia locală (deoarece materia primă pe care o achiziționăm este de la un furnizor local) și sprijiniți tinerii artiști (alături de care realizăm o parte din sacoșele din bumbac 100%).