RE-Creatia – APEL pentru ARTIȘTI ȘI DESIGNERI

header Re-Creatia site

Atelierul de Pânză lansează Re-Creația, un nou proiect destinat sectorului creativ de

artiști și designer de produs, finanțat de Ministerul Culturii.

Suntem în căutarea oamenilor creativi, cu idei minunate care să ne înfrumuseţeze sacoşele de pânză sau să ne propună variante creative de transformare a deşeurilor textile în noi produse funcţionale.

Dacă ești unul dintre aceştia sau dacă ai un prieten talentat, te aşteptam să participi!

Și dacă vrei să întelegi exact ce căutăm, te poţi inspira din secţiunea asta https://www.atelieruldepanza.ro/produse-pentru-tine/ unde vei găsi sacoşe imprimate cu desene donate de-a lungul timpului de artişti cu care am colaborat sau poți găsi idei de produse realizate din deşeuri textile pe pagina de Facebook a Atelierului de Pânză.

Competiția se adresează tuturor celor interesaţi de găsirea de soluţii creative prin care deşeurile textile pot fi utilizate pentru crearea de noi obiecte, fie profesionişti (designeri de produs, artiști sau membrii ai studiourilor de creaţie) sau doar simpli pasionaţi de design. De asemenea, ne adresăm ilustratorilor, celor care prin desenele lor comunică emoţii şi valori legate de sustenabilitate – protecția mediului și grija față de oameni.

Concursul este deschis pentru aplicații până pe data de 6 noiembrie 2016 și este împărțit în două secțiuni tematice:

  • Ilustraţie: ilustrații, desene, colaje, picturi sau orice alte compoziții vizuale care pot fi imprimate pe sacoșe de pânză.
  • Design de produs: idei originale de utilizare a deșeurilor textile în obiecte de design, de producție unică sau în serii limitate.

Se vor acorda 10 premii, în valoare de 1000 RON fiecare (*valoarea supusă impozitelor aferente), designerii câștigători urmând să fie implicați ulterior și în materializarea prototipurilor și a producției de serie. Juriul va desemna 5 aplicații finaliste pentru fiecare dintre cele două secțiuni de concurs. Rezultele vor fi anunțate pe 7 noiembrie 2016, urmând ca festivitatea de premiere să aibă loc pe data de 10 noiembrie.

Creatorii premiaţi ale căror ilustraţii sau produse vor intra în producţia de serie vor ceda Atelierului de Pânză toate drepturile de proprietate intelectuală și utilizare a ilustrațiilor și conceptelor de produs câștigatoare, acesta urmând să plătească însă drepturi de autor în valoare de 5% din valoarea produselor vândute în momentul lansării colecţiei de serie (calculat la preţ de vânzare fără TVA).

Cum te înscrii să participi: 

  • Pentru secțiunea ilustrație: trimiteți pe adresa recreatia@atelieruldepanza.ro ilustrația propusă în format vectorizat, ca fișier de tip .crd sau .ai, cu dimensiunea maxima 32*20 cm însoțit de un scurt CV de autor (nume, lucrări reprezentative). Ne dorim ca în principal, dar nu exclusiv, să descoperim ilustrații pe teme de sustenabilitate, protecția mediului, folclor, etc.
  • Pentru secțiunea design de produs: participanții vor trimite pe adresa recreatia@atelieruldepanza.ro o schiță cu cotele produsului propus ținând cont că acesta va putea fi realizat din deșeuri textile preproducție (cupoane de material). De asemenea, toate specificațiile tehnice referitoare la realizarea sau utilizarea produsului propus vor trebui să însoțeasca schița.

Dacă ai întrebări sau nelămuriri, trimite-ne mesajele tale la aceeași adresă de email recreatia@atelieruldepanza.ro sau scrie-ne pe pagina de Facebook a concursului wi4w8j0. 

Regulamentul complet îl poți descarca din acest link.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *